Monitorizare cu holter EKG, investigatia care previne afectiunile cardiace si decesul

cardiologie bucuresti

Daca treci printr-o perioada in care simti unele batai neregulate ale inimii, fie ca sunt prea lente sau prea rapide, medicul ti-ar putea recomanda o monitorizare cu holter EKG. Acesta inegistreaza aritmiile, iar cu ajutorul lui poti preveni complicatiile si chiar decesul provocat de o problema cardiaca. Iata cum functioneaza acest dispozitiv si ce ai de facut pentru o monitorizare eficienta.

Holter EKG, monitorizare cuprinsa intre 24 si 72 de ore

Holterul EKG este un dispozitiv care inregistreaza activitatea electrica, respectiv pulsul sau electrocardiograma, pe o durata minima de 24 de ore, dar care poate ajunge pana la 72 de ore.
De dimensiunea unui telefon mobil, aparatul se conecteaza la doua, trei, patru sau mai multe cabluri. Firele, la randul lor, sunt conectate cu ajutorul unor electrozi. Ei se aplica pe toracele pacientului, exact in zona unde se afla inima. Astfel, se inregistreaza activitate electrica si se poate vedea daca exista o anomalie de conducere sau de electricitate pe parcursul monitorizarii.

Cea mai frecventa dintre monitorizarile holter EKG solicitata de pacienti este pe durata a 24 de ore. Se recomanda ca in timpul monitorizarii, pacientul sa isi desfasoare activitatea in mod obisnuit, la fel ca in restul zilelor. Investigatia nu il limiteaza in a face anumite lucruri, cu unele exceptii, respectiv:

  • dus;
  • sauna.

Si asta pentru a nu deteriora holterul EKG.

Monitorizarea cardiaca cu holter EKG, in zile obisnuite

Medicii nu recomanda montarea holterului in zilele de weekend. Si asta deoarece activitatea cardiaca trebuie monitorizata intr-o zi cand pacientul este supus factoriilor externi care ar putea sa il streseze si sa-i perturbe electricitatea inimii. Holterul EKG poate astfel inregistra acele anomalii ale ritmului, respectiv palpitatiile reclamate de pacient.

Dupa cele 24 – 72 de ore de la montarea dispozitivului, pacientul se intoarce in cabinetul de cardiologie. Atunci, i se demonteaza holterul EKG. Ulterior, el conecteaza la un soft, in calculator. Informatia inregistrata se descarca. Ulterior, citirea ei dureaza aproximativ jumatate de ora sau mai mult, dar rezultatul nu se elibereaza pe loc. Si asta deoarece medicul va urmari, pas cu pas, minut cu minut, ce s-a intamplat in cele 24-72 de ore, cat pacientul a purtat holterul EKG.

La sfarsitul monitorizarii, respectiv a citirii acestui rezultat, pacientul primeste o concluzie a intregii activitati masurate anterior, respectiv:

  • o medie a valorilor pulsului inregistrat in timpul monitorizarii;
  • palpitatiile (extrasistole) inregistrate in intervalul monitorizat.

Palpitatiile sunt senzatii aparute atunci cand iti simti inima batand prea rapid, cu putere sau lent. Ele pot fi declansate de stres, exercitii fizice, medicamente sau o afectiune medicala.

De asemenea, de retinut este ca palpitatiile pot fi resimtite in gat, precum si in piept si pot aparea atat in timpul activitatii, cat si in repaus.

Daca palpitatiile sunt rare si dureaza doar cateva secunde, de obicei, nu trebuie sa te adresezi unui medic. Daca ai insa antecedente de boli de inima sau persoane cardiace in familie, si ai palpitatii care apar frecvent sau se agraveaza, adreseaza-te cat mai repede unui medic. Si asta mai ales daca sunt insotite de:

  • disconfort sau durere in piept;
  • lesin;
  • dificultati severe de respiratie;
  • ameteli.

Recomandari pentru pacient

In cele mai multe cazuri, in urma citirii rezultatului, se fac si unele recomandari. Daca pacientul are un numar crescut de palpitatii, i se poate recomanda sa faca o ecocardiografie cardiaca sau un test de efort.

Astfel, de retinut este faptul ca montarea unui holter EKG nu este o monitorizare de rutina, cum este electrocardiograma, ce inregistreaza activitatea electrica. Monitorizarea cu holter EKG consta in a inregistra si vedea daca simptomele resimtite de pacient corespund cu anumite modificari pe electrocardiograma.

Holter EKG, recomandat pacientilor cu risc cardiovascular

Concret, o recomandare holter EKG se face pacientilor care prezinta factori de risc cardiovascular. Investigatia nu este una legata de varsta, sex sau alt factor.

Factorii de risc cardiovascular prezinta urmatoarele categorii de persoane:

  • sedentare;
  • fumatoare;
  • supraponderale sau obeze;
  • cele cu antecedente cardiovasculare in familie, respectiv factori genetici;
  • persoanele consumatoare de alcool in cantitati mai mari decat cele obisnuite;
  • pacienti cu diabet zaharat care ar putea dezvolta, in viitor, o boala cardiovasculara.

In concluzie, se poate spune ca monitorizarea cu holter EKG este o investigatie din categoria celor care au rol de prevenire a bolilor cardiovasculare. Ea este cu atat mai necesara cu cat boala coronariana este cea mai frecventa cauza de deces. Si asta in timp ce afectarea vascularizatiei inimii, prin ingustarea vaselor de sange, duce la infarct, care, de cele mai multe ori, este incompatibil cu viata.

In acest context, medicii recomanda reevaluare cardiologica in fiecare an. Aceasta consta in efectuarea unei consultatii, a unei electrocardiograme, masurarea tensiunii arteriale si efectuarea unei ecocardiografii.

La Centrul Medical Sofimar, le poti face pe toate acestea. Ele sunt cuprinse in pachetul de investigatii de baza pe care il poti consulta aici. Daca ai nevoie de parerea unui cardiolog, o monitorizare holter EKG la un pret convenabil sau o consultatie generala, cu investigatiile din pachetul de baza, te poti programa chiar acum la 021 9684.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen − one =